in

Vulcana-Băi: Nu se va organiza nici anul acesta tradiționala sărbătoare ” Fii Satului” – Ziua Comunei

La Vulcana-Băi nu se va organiza nici anul acesta tradiționala sărbătoare ” Fii Satului”-Ziua Comunei, care se desfășoară în fiecare an pe 29 iunie, de „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, cât și „Sărbătoarea Dascălului Vulcănean”, pe 28 iunie.

Anul trecut, măsurile restrictive cauzate de pandemia de Covid-19 au interzis adunările publice, în schimb, anul acesta, autoritățile publice locale se mai confruntă cu o problemă, lipsa banilor.

În ultimul timp, autoritățile executive au fost luate prin surprindere de masive alunecări de teren care pun în pericol gospodării si drumuri publice, iar intervențiile pentru a preveni adevărate tragedii sunt pe primul loc.


Am stat de vorbă cu Emil Mitrescu, consilier local, care ne-a declarat următoarele:

„Problemele alunecărilor nu sunt o noutate, se știa de ele, încă de la începutul anului am semnalat în ședințele Consiliului Local că s-a surpat drumul de pe strada Ion Creangă, respectiv strada Spătărești. Inclusiv de problema de pe intrarea Mioarelor a fost dezbătută în consiliu. Executivul a transmis că vor avea în vedere începerea de lucrări de refacere. Cât despre organizarea activităților pentru Ziua Comunei, nu am fost de acord, viața și sănătatea cetățenilor ar trebui să fie pe primul loc, iar prioritățile comunei ar trebui sa fie altele. Lipsa banilor la Vulcana-Băi este unul din motivele slabei dezvoltări, dar dacă unele cheltuielile publice ar fi fost făcute mai rațional, situația ar fi fost alta.”

Ce părere ai?

Comments

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIPHY App Key not set. Please check settings

Surprins la volanul unui autoturism, deși consumase băuturi alcoolice

SE VA EXTINDE SECȚIA DE CARDIOLOGIE A SPITALULUI JUDEȚEAN ȘI SE VA ACHIZIȚIONA UN ANGIOGRAF